Nașterea Noului Testament: Origine, culegere, text, canon

£30.00

Category:

Urmând exemplul lui Luca de la care aflăm că, de vreme ce mulți se apucară să scrie despre „faptele deplin adeverite între noi”, după o atentă cercetare, se hotărâse și el să scrie o relatare a faptelor, „pe rând”, pentru prietenul său Teofil și pentru biserici, tot așa și Arthur Patzia, după un studiu plin de râvnă, a crezut de cuviință să întocmească propria relatare cu privire la originea și natura scrierilor Noului Testament, pentru călăuzirea tuturor care vor putea câștiga astfel o mai bună înțelegere a acestora. Felul în care povestește el istoria alcătuirii Noului Testament este neobișnuit de cuprinzător, după cum ne va convinge o lectură atentă a cărții sale. Expunerea se face într-un mod ușor de înțeles și reprezintă, fără îndoială, rodul mai multor ani de prelegeri în fața studenților. Mă bucur că publicarea volumului de față pune o învățătură atât de clară la îndemâna unui grup mai larg de cititori, cărora le-o recomand cu căldură. — George R. Beasley-MurrayÎn volumul de față accentul se va pune nu pe contextul, conținutul și teologia cărților Noului Testament, ci mai degrabă pe chestiunile care ne informează cu privire la felul în care au ajuns spusele lui Isus, tradițiile Bisericii primare și cugetările unor scriitori, cum ar fi Pavel sau alții, să facă parte din Noul Testament.În multe privințe, cartea de față constituie un rezumat al stadiului actual și relevant al cercetării nou-testamentare. La redactarea acestei cărți i-am avut în vedere mai cu seamă pe nespecialiști – studenți sau laici care doresc să afle cum a luat naștere Noul Testament, dar care nu au timpul, ocazia sau resursele necesare ca să cerceteze în detaliu toate monografiile de specialitate dedicate acestei teme.

Reviews

Be the first to review “Nașterea Noului Testament: Origine, culegere, text, canon”

Your email address will not be published. Required fields are marked *